agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-09 | |
de dimineață în magazinul de după colț au intrat 87 de femei
și 29 de bărbați aș putea face și eu câteva concluzii ce m-a intrigat însă e faptul că am avut răbdarea să le număr și să rămân tot aici după colț fără ca ele să știe numai 19 femei au intrat împreună cu câte un bărbat alături 5 bărbați (4 trecuți de 50 și unul de vreo 24) și-au așteptat femeile afară 11 femei au intrat împreună cu copiii lor (63% fetițe) de fiecare dată copilul/a ieșea înaintea femeii vreo 35 de femei au intrat grăbite și au ieșit fără a privi îndelung așa cum au făcut-o altele vreo 17 numai 16 femei au examinat atent cursul valutar de pe un afiș cu cifre colorate în timp ce doar 15 și-au deconectat telefoanele mobile înainte de a intra unele femei păreau că vorbesc cu ele însele 52 de femei au ieșit fericite altele vreo 45 aveau câte 2 sacoșe cu inscripția magazinului pe ele 22 de femei au venit cu mașina (doar 8 au permis de conducere) 37 de femei și-au aranjat fusta înainte de a intra și s-au uitat în oglinda de la intrare mai mult de 7 minute 27 de blonde 48 de brunete 5 roșcate și 7 femei îmbrobodite (3 musulmane) doar 17 femei au fost sărutate de bărbații lor pe pragul magazinului iar 12 și-au aprins câte o țigară la ora 11.59 a.m. n-a intrat nimeni în magazin la 15.00 p.m. au intrat 5 persoane și au ieșit 2 numai 3 femei au aruncat talonul de plată exact în urnă 63 de femei au stat pe lângă magazin încă vreo 30 minute mai mult de jumătate dintre cei care au intrat au stat aproximativ câte 2 ore și ceva prietena mea este acum în acest magazin așa o aștept eu în fiecare zi cred că-și face și ea socotelile ei niciodată nu am vorbit despre acest lucru în unele nopți o surprind totuși fredonând ceva în surdină după care îmi mai număr o dată secundele
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate