diminețile mele încep cu tine
și vocea ta atât de apropiată mie acum
urcă încet soarele pe cer
topindu-mi fiecare vertebră
de ce ți-ar fi teamă că mă vei pierde
nu vezi cum destinul mă desenează deja
fluviu subțire în căușul mâinilor tale?!
așa se nasc poemele mele
din kilometri de așteptare
până când ne vom întâlni
și brațele ți se vor desprinde din umeri
înconjurându-mă cu o mare de liniște
la fel de firesc precum cerul
învelește pământul în aripile sale de tul
abia trezită din somn pasăre diafană
această duminică are culoarea ochilor tăi