trecându-ți sărutul în maci pasageri răscolești umbre moi

răsăritul din pulpele lor se-ntinde perlat
peste greieri din timbre cu zimți
peste rochița ta din timbre cu zimți
peste puii de vrabie din timbre cu zimți
îmbrățișând norii în timbre cu zimți
spre capul de bour răsucind coarne în timbrul cu zimți numit univers


doar stele mignone
ascunse în ochii nemuritorilor galactici
se închid să clipească din nesfârșitul bulb cosmic
dincolo de lentile spațiale îngăduitoare
și parcă ar râde între macro întinderi temporale
aruncând raze în spectre caleidoscopice nesfârșite și surprinzătoare


așa treci de senină
sărutându-ți degetul mic pe care a poposit un fluture
neștiind că dragostea ta e o mantră
călătoare printre punțile celeste
printre atât de multe gânduri răzlețe
înghesuite haotic în pâlcuri informaționale fără culoare


neștiind că degetul tău mic a nuntit cu picurii timizi de ploaie
cu ghimpele răsăritului
cu iubitul neiubit niciodată


în cearșaf de-ntuneric lucind toate stelele
te vor orbi în moarte spre paralele stratificări de-existență
doar atunci
dragostea se va reîntoarce dintre reci faguri stelari
înseninată printre meteori furibunzi
scânteind
ca dorul de mama.