Spasmodică clipă ancorată-n trecut,
Îmi ningi azi cu cerbi în tăcerea din palmă
Și-mi îngropi în ninsorile ce m-au durut
Anotimpul pe care-o să-l înveți să adoarmă.

În leagăne surde o să-mi anini tâmple
Și vesnicia valsând cu glezne de lemn,
Va picura nopți într-un vis ce se umple
Cu toamna nebună a unui ultim poem.

Desculță, prin cioburi de albastră vestală,
Voi pribegi în falansterul fără de "eu"
Căutand omenire imaterială
Într-un timp care moare, și moare mereu...