- Surioară dragă, am...
Am venit să-mi dai și mie...
Pân’ la primăvară...
- N-am.
- ...un grăunte... ai o mie.
- N-am.
- Dar toată lumea știe:
E doar lucru cunoscut.
- Am, da’ nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
- Am cântat...
- Acuma joacă!
- Îmi e foame, c-aș juca...
- Joacă...
- Nu mă enerva,
Că-s nervos... îmi dai, or...
- Ba.
- Ești zgârcită...
- Mă închin.
- da’ o să te-ntind puțin.
Și-agățând vioara-n grindă
Greieru-nșfăcă furnica
Și-ncepu „să o destindă”.
Și-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muți.
- Ei, acuma mă-mprumuți,
Surioară?
- Cu plăcere.