Uite așa încep
versurile să se răspândească printre scaune
Praful se adună pe cuvinte
Iar degetele lovesc tastele albe
repovestind aceleași istorii.
Vedem cum se moare,
Cum se iubește,
Se urăște, se distruge.
Cum Caesar atacă pe flancuri
Și zdrobește inamicul.
Cum Galileo își murmură libertatea
În fața Întunecimii.
Vedem chestii crâncene
Cum iubita plânge într-un colț de mahala
Iar berbantul bea bere cu amicii într-o taverna murdară
Și deapănă, cu halba în stânga și țigara în dreapta, fantasmagorii.

Toți aplaudăm, suntem aceeași.
Șablonul e aurit.
Îl luăm din cui
Îl așezăm pe foaia albă
Și…
Nimic, the same old shiit

La final ne izbim de același zid
Devenim mici și cocoșați, privim poze îngălbenite
Și povestim celor ce au timp să ne asculte
Cum am fost și noi și tineri și frumoși
Iar adevărul mirosea a busuioc.

Ca să vedeți și voi că degeaba se scrie mult,
Prost și fără rost.
Mai bine te duci la serviciu, dai norma peste cap
O fuți pe iepuroiaca de nevastă-ta,
Faci o ipotecă,
Îți iei o mașină în rate,
Te duci sâmbetele la picnic,
Te îmbeți cu berea care se anunță la reclame,
Privești cu atenție sub capace
Și te rogi să ai și tu măcar o dată noroc în viață.

Ce vrei mai mult?!