rapsod al sufletului ce cântă ca pasărea în vânt
a tainelor visare din tremurul lumii mușcând
durerea întemnițând-o în vecii vecilor amin
iar nordica lumină atingă-ți frumusețea
cu farmecul rostirii ce-mprăștie-n lume
pământul reînvierii în palmele-ți ude

în jur e doar uitarea dar cui îi mai pasă
când ceața lunii pe frunte se așează
vântul hai-hui prin frunze fredonează
iar umbra veninoasă în gânduri tot pătrunde

cu palmele cuprind a ochilor privire
cerul în ape limpezi în suflet să-ți preling
în iarna vieții să-ți răsădesc un crin
e poate cea din urmă șansă a timpului ce vine
în dimineți suave cu licăr de lumină
la capăt de furtună iubirea mai așteaptă
sau e doar visul ce-ți mângîie surâsul
din munți rostogolit spre valea seacă

te pot privi în voie sub cerul aprins de stele
hai să-mpletim cunună din doruri și răspântii
să înverzim pădurea din nou a iasomie

nimic nu te atinge nici licărul din ochi
nici roua dimineții ce peste câmp se-așează
plutești mereu în vremuri trecute

mai bate câte-o clipă vestind un început
e doar jocul luminii ce-n ape se-oglindește
nu mai tăia prin trupu-ți să-ți construiești himere
privește larg nu-ți sfâșia adâncul spre-o nouă remușcare
iubirea-i veșnicie de-a pururi va rămâne
n-o terfeli cu trăsnet în zvâcnet de durere

hai să oprim a timpului menire
din vinul roșu aș vrea acum să guști
să-ți îndulcești prezentul și
clipa
ce-o să vină