Adie vântul printre ramuri și ca o lance se zdrobește
De mugurii de soc albaștri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subțiri de aur îi dau putere și el crește,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii și se sfărâmă regretând
Că n-a iubit și n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Și n-a fost trist și nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Și n-a putut să mai șoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-și duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...