Iar ți-a bătut in pleoape ploaia,
Iar ți-a lucit in ochi furtuna,
Þi-a incolțit in piept văpaia,
Ca o săgeată brusc răsună.

Iar ți-a rănit visul scânteia,
Iar ți-a aprins ploaia surâsul,
Þi-a sărutat vântul tulpina,
Iar tu pe sceptru iti duci visul.

Dar tu copac bătut de vânt,
Hoinar in ploi acide,
Te mai inalță-n dulce gand,
Cu florile-ți plăpânde.

Și spre pârâu te mai apleacă,
O zeitate să-i arăți,
El peste rădăcini să-ți treacă,
Iar tu pe umeri să il porti.