*
Uneori te înveselesc
Alteori îți torn sarmalele filozofale-n cap
Alteori îți încrețesc părul cu drotul
Uneori îți scot pantofii din picioare
Când adormi și ești beat de tine. aproape genial
Uneori îți fac cafeaua amară
Alteori te inspir… prin bucătărie
De cele mai multe ori mă confunzi cu o
ușa ivită în cale, îți ferești ochii de lumina din irisul meu…
Dar eu am grijă întotdeauna să-ți deschid

e greu să fii nesprijinit de toiagul femeii poete!

*

în fiecare marți aștept scrisoarea ta
eu construind rediscursul iar rediscursul devine din ce în ce mai alb, eclipsă, mai neutrală amageală, mai limonadă, mai nimic!
Deosebirea dintre mine și ceilalți e tocmai păstrarea sentimentelor în ani, în vise în retrageri de ape.
Dar azi e marți, înca o marți și încă una… rătacită prin calendare.
Poate cer prea mult
Poate e mai bine să-mi văd de drumurile prin arătura returnată a cernelei, coapsele amintirii.
“oamenii îndragostiți sunt aproape nebuni”
Deodată am înțeles!
Poate m-am legat, în fine, de Nimeni, camarade de suflet, nicicând nu-ți fac rău, exces de fericire predat mării, un semn de vorbit prin cotloane de vise, crispate atingeri ale pianului de sub litere, doar atât o muzică sonantă, o voce de dincolo care-mi dictează ce lumea din noi o-nfiripă, nici de fel erotism!
Poate e mai bine să-mi revizuiesc pașii spre întoarcerea cuvintelor oarbe…
Scrise de la dreapta la stânga, înșirate precum mărgelele de sticlă colorată, ebraica consoanelor virgine.
E timpul, e încă noaptea vocalelor: alef… fără tine.