încăperea se închide ermetic în privirile oprite pe trup
noaptea își coboară obloanele
noaptea se mișcă lasciv ca o negresă cu șolduri imense
în aerul greu cu iz primitiv
pielea alb sidefie pare să fi înghițit ultimul răsărit
trupul își frământă contururi
deschizând și închizând fante de lumină
privirile ating privirile gustă
în oglindă e un dans de sfârșit
e un dans sub care nu există un eu
ci doar o noapte adâncă