agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-31 | |
Exodul cu morți
Pe acolo erau multe lucruri de fier: sirene înfloreau în rezervoare locomotive veneau ca balene trase la țărm (bolborosindele grelele) veneau în gările de la periferie Acolo în jur erau, Doamne, la schele! metale cenușii perforau noaptea, rugineau ale naibii prin negru. și morții se plimbau, ca-n duminici, dând drumul la sirene se strigau între ei, se treceau în catastife, să plece, fir-ar să fie, să plece odată cu locomotivele-balene (fierbințile, arsele cu cărbuni) să plece toți morții aceia din orașele astructurale mărginite de schele din oțel înconjurate de tuburi lucioase Să se cufunde în lapte difuzii morți! Să scotocească laptele (omogenul) să caute, să iasă, să țâșnească din labirintul de fier de la marginea astructuralelor orașe. Și plecau – plecau toți morții, huiduind plecau, îmbulziți, temporare excrescențe, struguri cățărați pe locomotivele-balene, vie ce se adapă la oțel erau morții, vrejuri de fasole înăbușind bielele, licheni ițiți pe vagoane erau, fructe grele și bogate atârnate-n mineral, asta erau morții! afundându-se în pâcla lactee, cufundându-se adânc în alb în ultimul alb
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate