lasă-mă, frunză, să mă odihnesc la umbra ta,
cât vei mai trăi,
cât voi mai trăi,
veștejit, eu,
tu - veștejită,
în seceta anilor,
dând vamă penumbrei
ce topește șoaptele
ultimelor înțelesuri.
să lăsăm pământului
ce e al său
și-apoi, tăcuți,
să colindăm prin seva altor existențe.