agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-05 | |
Din volumul „Surâs într-o lacrimă”, - Edt. Amurg Sentimental, BUC. 2007
de Mihail Tănase Cel mai mult Mi-e dor să privesc toamna să zbor cu cocorii în gândul de tristețe să ascult tăcerea nopților - tăcerea frunzelor moarte- dansul ploilor în orizonturi rănite. Dar cel mai mult mi-e dor să privesc un tremurător surăs - chipul tău de înger… Mărturisire M-ai lăsat oboist și gol… Fără să știi m-am ascuns în privirea ta pură ca să plang… Zorii mă îmbrțiișează cu roua trandafirilor galbeni uitați într-o nemărginire de clipe… Și ploaia s-a oprit... Atunci când ploua potecile mi-erau ascunse… Încercam să plutesc în albastru – încercam să respir firul de iarbă – și mă îmbătam cu un pumn de frunze... Atunci când ploua eram speriat că timpul nu va ajunge viitor, și desenam ani cu degetul pe rănă... Ai apărut tu... Surâs într-o lacrimă. M-ai chemat din ploaie și mi se părea că te cunosc de milenii. Mi-era teamă că nu voi ajunge la timp pentru a respira seninul privirii tale. Dar nu a fost așa – și ploaia s-a oprit... Dorință Lasă-mi mie norii! Ei mă ascund în patima visării... Lasă-mi mie ploaia! Ea îmi aduce liniștea și dorul într-un dans de clipe... Lăsă-mi mie stelele! Ele îmi îmbrățișează tâmplele-n tăcere... Lasă-mi mie luna! Ea îmi reflectă ca-ntr-o oglindă chipul tău... Dilemă Nu mai știu care din noi desenase primul iubirea pe aripa visului născut în lacrima înserării. Nu mai știu care din noi a cules primul stelele înghețându-le pe buze. Nu știu care din noi a rătăcit chemarea din cumpăna unui destin efemer... Vis Era un alb înstelat ce mă privea umil. Am întins mâna să mângâi acel dans nescris de Înger. Într-un târziu sângeram pustiu.. Vinovăție Nimeni nu era vinovat pentru timpul pierdut... Îl priveam prea modești și cuminți cum se pierde pe frunțile noastre. Obosiți, ne-am zăvorât tăcuți în cămara iubirii... Noaptea de ceară Aș fi uitat totul: Într-o secundă... Fericirea, iubirea, ura, și inima mi s-ar fi topit fără să-nțeleg... Aș fi uitat totul: Într-o altă secundă... Chiar și târziile plecări și nici-o suferință nu m-ar fi putut ajunge... Dar mă dori tu, cu patimă, și sângele meu așteaptă ultima liniște, în noaptea de ceară... Arborele vieții M-am născut să vânez... Din miliardele de vieți, mie mi s-a dat una. Cu scop precis: să vânez. Fără să pretind ceva. Într-o noapte am vânat durerea... Se încurcase în crengile unui copac. Mai târziu am aflat că se numea arborele vieții,- și am închis-o alături de iubire... Se usca... Așa că am udat-o cu o lacrimă... Târziu Ai înțeles târziu. Și era atât de simplu totul încât ne-am speriat de noi ca de o iubire pierdută. Þi-am trimis stelele în acea primă noapte – și tu le-ai închis în cămara iubirii... Recurs la iubire Dumnezeu ne cunoștea cel mai bine – Ne pictase în a șaptea zi într-o paletă de septembrie. Și erau multe plecări, rănite frunze într-o expoziție jilavă de clipe. Tăcuți făceam recurs la iubire... Călătorie Mă-ndrept spre insula mâine, cu barca fostului Ieri. Lumina bate-n clopotul rugii cu același etern început. Glas de aramă buzele-mi șoptesc într-un sfârșit... Zidire Uitasem pe buze sărutul tău adolescentin călcând dureroasele ploi în cuvinte. Și uitasem în suflet dorul de tine, tăcut, înfrânt, căutam Îngeri să mijlocească drumul dintre noi... Complicitate Și vișinul s-a uscat... Vișinul ce naște în fiecare vară flori în părul tău, plânge pe umărul toamnei. Noi trecem pe străzi de mahala călcând nebunia în picioare. Doar soarele ne e complice: acoperindu-ne cu feciorelnice raze de iubire... Atunci când plouă Atunci când plouă îmi place să umblu desculț prin cuvinte, să simt între degete fiecare literă, fiecare silabă. Atunci când plouă îmi place să sorb fiecare picătură de pe firul ierbi. Atunci când plouă îmi place să mă pierd tandru în privirea ta... Zâmbet târziu Eram trecător neștiut – prin viață... Tu o știi cel mai bine. Chiar mai bine decât Dumnezeul care mi-a sădit în suflet râu de lacrimi... Eram trecător grăbit, neștiut – într-un zâmbet târziu... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate