agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-09-08 | |
Exod îndărăt
Iată că ne opriserăm (morți și vii) în dreptul depozitelor din afara orașului. Erau pe acolo lungi căi ferate lucioase ca niște anghile trase în fuioare: coborau de pe la constelația Lebăda, așa se zicea. Veneau, deci, trenuri convoaie astrale veneau ploile trase cu sfori și cu lese, aduceau pe spinarea anghilelor saci plini cu ninsori cu musoni și cu ploi. Pe toate le depozitau la auschwitzul orașelor astructurale “De aci vin scrâșnetele,” umbla un zvon printre noi. “De aci!” spuneau unii răspicat. Căutam schele de fier, macarale, uriașe motoare scârțâitoare. Dar, iată: printre șine, anghilele tăvălite de garnituri și vagoane slobozeau respirații fără apă, horcăiau, huruiau, duduiau, din cărnurile metalice, din oasele stâncoase ce țineau garnituri în spinare. De aci, de aci vin scrâșnetele! dar nu erau decât anghilele – șuierau sub un convoi nou-nouț traversele zornăiau, bocăneau clong-de-noapte-clong-de-noapte convoiul era numai metal și metal doldora de ploi și ninsori. Ohoho – și ce mai ploaie venea pe șine, târâtă în tren! în fiecare vagon, în fiecare compartiment în fiecare conductor, în pereți și-n bilete, în osii și în biele în sirenă și-n mecanici. Ziceai că sosesc elefanți de apă, șerpi, ceruri, copaci lichefiați, tsunami și valuri mareice – venea, oh, venea muma ploilor, venea să revigoreze odată anghilele alea muribunde. Apă să dea, în auschwitzul orașelor astructurale. Dar noi (morți și vii) opriții în triaj, așteptând ziua noaptea, iscodind clipa noastră, ce ne păsa de muma mumelor tuturor ploilor? Ce știam noi de vijeliile aduse-n vagoane? Ce mai contau uragane, musoni și potopuri, îndesate pe roți? Noi pândeam oasele căii ferate: fiericele anghile, lucioasele, alea care scrâșneau-tânguiau, alea care vărsau ape și ninsori când se descărcau garniturile. Alea care ne rânjeau în față cât timp așteptam pe peroane. “Acu’, hai și voi! Că pe voi vă așteaptă acolo, unde naște ninsoarea, unde izvorăște musonul, unde plămădesc vijelii. Acolo e auschwitzul vostru nescris.”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate