nu îți dă nimeni nimic toți așteaptă cuminți ca niște căței de lapte
să îi iubești să îi strângi în brațe să îi aduni lustruiești piepteni
să-i speli de păreri de rău de boli văzute și nevăzute
de ochi închiși întredeschiși de soarele nopții de luna dimineții
îi porți în spate de amar de singurătate de frică
din obișnuință

să nu care cumva să cazi să nu care cumva să aluneci îți spui
porți în spate atâția oameni cu nume noi și frumoase cu ochii lucioși cu inimi transparente
ei pleacă și se întorc apoi îngrețoșați de vârstele lor de aerul insprirat expirat
ca o pară prea coaptă poc deodată cade în mijloc de zi adevărul ăsta curat limpezit spălat
nu îți dă nimeni nimic degeaba privești din mijlocul străzii spre dreapta spre stânga în sus înapoi
uite-i cum trec ia-te de guler și privește-i nu închide ochii privește-i

...................................

gara cască obosită în soarele aspru al dimineții
se întinde peste peroane traverse și trenuri
o zi a săptămânii ca oricare alta irepetabilă
aștepți o cană cu apă de undeva de la cineva de oriunde de la oricine
totul se întâmplă spre marginea pământului
un singur pas și cazi în afară
un singur pas
și gata

la hotel mi-au spus bună ziua bine ați venit când plecați
cu voce de șoarece speriat zic și eu
vreau o cameră la ultimul etaj cu vedere spre centru
o cameră cu vedere spre strada tudor vladimirescu
acolo m-am născut eu
aha și de ce nu mergeți acasă
mă întreabă curios un bărbat transpirat chel cu mustață și ochi de viezure
pentru că........
pentru că.......
pentru că........
atunci mi s-a făcut rușine
triplu salt mortal
orașul îmi stă pe limbă ca o sabie într-un echilibru perfect
și ce dacă

locul nașterii e doar o linie albastră
o linie care nu desparte nimic
o linie care nu unește nimic
nimicul e doar o iluzie
iluzia un cuvânt enervant

(de parcă nici nu ați trecut vreodată pe aici
de parcă nici nu v-ați întâmplat vreodată
tu și toți ai tăi)


e noapte la târgu-mureș
acum un lunetist ar fi bun să tragă cu pușca în lună
să tragă cu pușca spun înspre acoperișurile roșii ale caselor
scaunul în dreptul ferestrei mîinile cuminți rezemate de pervaz
colecționez stări săpunuri mici bilete de tren albastre pietre colorate
altădată îmi spun altădată poezia
azi nu
nici ieri nici mâine poate poimâine
ce pot să fac ce pot să fac ce pot să fac
ea vine spre mine mă ia de păr mă aruncă pe străzi mă pune pe drumuri inutile prelungi obositoare

vreau înapoi în bucurești acum nu mâine nu peste o oră o săptămână un an
vreau cu ursul de ștefan la bibliotecă vreau cu nebunul de cătălin la muzeu vreau cu bătrânul de johny în cișmigiu
vreau cu preatânăra cristina la praga cu basri la edirne cu daniil la paris cu oleg la cluj cu traian pe șipotul fântânilor cu iann în piața ovidiu cu emirul de mircea pe nil într-o barcă
cu dăncuș la zalău cu dan și daniela la sfânta ecaterina cu ramy la lechința cu florian pe calea victoriei cu ana în drumul taberei
vreau oriunde vreau să plec de aici

doar o fugă
asta sunt
o fugă perfectă
în niciun loc de pe lume nu sunt acasă
acum un lunetist ar fi bun să tragă cu pușca în mine

..............................................

ea și-a cumpărat un costum de in cu o croială perfectă bărbătească
pantofi maro și-o umbrelă
până târziu înspre seară s-a privit în oglindă
când a ieșit în oraș nu mai era nimeni plecaseră deja toți
nu ploua dar era îndeajuns de frig
a lăsat umbrela deschisă în mijlocul trotuarului
și nu s-a mai întors niciodată în orașul acela

...................................

(banal clișeu cuvinte prea multe artificii poetice
ștergem tot
o luăm de la capăt într-una din zilele viitoare)







Târgu-Mureș
departe
prin toamna lui 2007

asculta acest text in lectura autoarei