În liniștea nopții
ascult Balada lui Ciprian...

să fie o vioară? imposibil!

această tânguire
înălțându-se în spirale
fum de tămâie
în candelă de-argint
legănată de aripi

ascultând, iadul plânge

și fiecare notă
e o picătură de sânge
pe-obrazul durerii

e-atâta tristețe
e-atâta iubire
e-atâte iertare

și ciudat... parcă nu mai doare

ci te ia și te poartă
către-a cerului poartă
dăruind