Nebunia-mi rânjește în hohot pe geană,
Eu plec îndărăt, porumbel călător
Plictisit, resemnat, hăituit de o goană
A aripii-ntoarse-n copite de nor.

Din carnea ta unghia sfâșie, gheară,
La poli a-nflorit o magnolie mov,
Volupta se-neacă-n neantu-i, amară,
Te-adun și te-aștern, liniștit, pe alcov.

Te-acopăr cu frunze de gheață topită,
Sărutul de-adio ți-l torn în pahar,
Să-l bei pân’ la fund, răsuflare grăbită
Si-apoi ți-oi mai pune-o lumină-n altar.