Pustiu în sufletele voastre,
Pustiu grăiți, pustiu suflați,
De răul ce-l aveți în gheare,
Nu mai puteți fi săturați.

Ecoul urletelor cu care împânziți lumea,
Urlete de frică,
De temniceri furioși,
Mă biciuie, mă chinuie zi de zi.
Nu pot să scap
De lanțurile ce mă strâng
Din ce în ce mai tare.
Dar ... haideți,
Omorâți-mă cu pietre !
Și vă voi mulțumi în veci.

Nici nepăsarea nu mă prinde
Și nici pustiul nu mă vrea,
Doar moartea stă aici la pândă
Să-mi ia ce n-am putut avea.