Îți amintești femeie…?
Cum ne amestecam toamna cu frunzele umede
Lipindu-ne sfioși la fiecare adiere de dor,
Cum împărțeam respirația cu un singur sărut
Atârnând nopți întreci în colțuri de buze,
Cum ne reglam inimile după bătăile ceasului din turn
Blestemând timpul cel mort dintre două secunde.


Îți amintești femeie…?
Cum mă ștergeai dimineața la ochi cu sânul tău drept
Să nu mai tresar la orice foșnet de rochie,
Cum mă răstigneai, răstignindu-te în carnea ta neîmplinită,
Pe altarul conjugal ca pe un catarg de univers.
Cum dormeai, Doamne cum dormeai…!
Strâns lipită de mine
Ca două frunze umede toamna.


Îmi amintesc femeie…îmi amintesc…!
Zâmbetul tău înflorea caișii în miez de iarnă,
Pielea netedă invidia orice petală de trandafir
Iar degetele-ți izvorau simfonii de lumină.
Atât de frumos îți mângâiau pașii aleile
Încât mă tot rog să îți fiu potecă
Măcar pe ultimul drum.


Îmi amintesc femeie… îmi amintesc…!
Cum ți-am sărutat prima dată lacrima
Și ac blestemat m-am trezit fântână de plâns,
Cum ți-am șoptit vorbe frumoase în somn
Și acum mă împletesc în gânduri negândite,
Cum ți-am săpat o fereastră în suflet
Sub care alții îți cânt serenadă.


Privește-mă femeie…privește-mă…!
Cum mi-a plecat sufletul în vacanță odată cu tine
Împuținându-mă naibi oftat cu oftat,
Cum rătăcesc în patru vânturi ale lutului
Precum o corabie cu venele tăiate,
Cum am rămas doar amintire pe limbă de clopot,
Amintire pe limbă de clopot…

Închină-te femeie și bucură-te!