Evadarea

Multă vreme ți-ai pescuit tihna cu o plasă de păienjeniș,
în bezna odăii despicată de razele lunii ți-ai rezemat brațele de geam,
culcîndu-i rotunjimea în palme.
Strigarea amurgului s-a pierdut sub pânza neagră a nopții.

Sub geana copacilor, înveșnicind valurile cu muzica sufletului
în setea de a cânta, te-ai hrănit cu natura, cu fluxul temperat al liniștii
răpit de un singur dor - haosul din oameni -
pe care, trecându-l prin tine, l-ai transformat în liniște.

Dar când sârma ghimpată nu mai încape sub cer,
întinzi mâna spre clanță.
Mirosul dulce de aer te scoate din casă.
Noaptea îți umple plămînii cu parabola
văzduhului fericit.

Ajungi acolo în mijlocul libertății.
Treci pe sub punte fără să o atingi.
Aura ta e lipită de corola fericită a lumii.

Îmbolnăvit de frumusețe, stai sub dușul rece al ploii
neîmpăcându-te cu fiara, cu florile cu apa din cuvinte.

Te înghesui în strâmtoarea interioară
Vrei să-ți dezbraci încheieturile de ea.

Îți strîngi ochii înfrățindu-ți gîndul
neînfrățit cu sine însuși
străfulgerat de imagini efemere.

Lipești pe cer o mie de stele
și încă mai speri.








Bătrânul


Bătrânul cu plete albe și chip senin
se oprește sub un măr înflorit.
Deasupra-i ninge
cu flori.

Somnolent își freacă ochii
și răvășit de inefabila clipă
tace,
de parcă ți-ar căuta sufletul în semeni.

Îl cuprinde un dor nefiresc de ei,
iar oamenii rece și nepăsător trec pe alături,
închiși în sine,
își duc valizele grele,
valizele ușoare.
la capătul drumului se pierd.

Bătrînul zâmbește,
iar petalele albe își continuă zborul
într-un joc de vibrații spiralate.





Floarea sufletului


scoica de aur
a sinelui dezgolit
e inima mea








Sfera


sunt o ființă protejată de intemperiile vieții
ochii mei nu-și amintesc acum decât drumul
casă - colegiu - alimentară - casă
și încă câteva locuri rezervate pentru weekend

uneori am impresia că trăiesc într-un circuit banal
și asta numai atunci când nu mă dăruiesc întru totul momentului

nu atât convinsă cât suprimată de convingere
mi-am croit limitele în lumea mea mică
rece în fața riscurilor care nu-și merită efortul
și refuzînd să mă arunc în cercurile de foc
din mijlocul ritualului
am uitat, cercurile nu au colțuri

cunosc în fiecare zi mici bucurii sau tristeți
plăceri și neplăceri
ele se țin de mână și nu mă lasă niciodată singură
în lumea mea care este într-atît de mică
cît să mă pot învîrti liber în ea