Mă simt tot mai plină, de umil și noroi
'Nu vreau' sau 'nu pot',nu-s sigură care,
Mă ține pe loc,să cad în eroare...
Ce lanțuri și funii împrejuru-mi am legat
Și acum nu mai știu nimic de dezlegat...

Îmi plâng suferința în nopți mereu tarzii
Cu tremuri de umbre și muzici plumburii
Mi-e toata nadejdea plecată-n pustiu
Ce vânturi de-ar bate ar putea-o revenii?

Credința și sufletul îmi sunt întinate
Păcate prea multe mă trag tot mai departe...
Sătulă-s de gustul rugilor-mi reci,
De atâtea încercări să răzbat către regi

Nemuritor și vrednic de soclul ce te ține
Ai vrea să fi mereu, mereu doar în lumina,
Să guști eternitate doar cu un singur pai
Să simți că tâmplele-ți sunt printr nori de mai.