Perpetuum homes

Târziu, încă mai rătăcesc
Prin pustiul de oameni
Împrăștiindu-mă fărâmă cu fărâmă
În cele cinci vânturi ale lutului,
Ultima dată m-am întâlnit pe un peron
Într-un amurg trist de gară,
Era timpul să mă iau la rost
Dar încă nu s-a făcut cuvântul meu.

Târziu, încă mă amăgesc
Că, preaplinul înțelenitului ,,eu”
Va odrăsli o pereche de aripi
Măcar pentru o jumătate de zbor,
Până atunci, înțepenit pe un trunchi de vis
Aștept ca măcar din larvă
Să mă înalț până acolo
Unde îmi șchioapătă gândul.

Târziu … mult prea târziu,
Mă voi rupe în alte o mie de vieți
Târându-mă prin cel care am fost ieri,
Abandonat în cel de mâine …
Reîntregi-voi plămada genezei.
Iar dacă, nu-mi vor putrezi visele
Din cea de pe urmă sămânță
Mă voi ridica într-un mugure de cruce
Spre a doua venire.