Scriu poemul acesta, privesc pe fereastră,
Am părăsit fotoliul cu genunchii de apă.
Acolo răsfoiam o carte cu filele smulse,
Îmi prevestea sfârșitul.
Portrete ale cuvintelor, lumini palide se rotesc împrejur.
Numele trecut prin sita degetului umezit în gură
Ninge imprevizibil în scrumieră.
Ziua se ridică din tomberoanele negre ca un craniu.
Clanul pisicilor maidaneze începe cursul nesfârșit de yoga
pe autoturismele din parcare.
Scriu poemul acesta și cineva intră în cameră
Îmi răsucește o cheie în piept
Și aerul se fărâmițează ca o tencuială străveche.
Nici o pilulă nu-și mai face efectul-
Iubita mea se îndepărtează cu o cană
din care am băut respirările.