21 septembrie 2007

ÎNTÂMPLARE LA TÂMPLÃRIE
Calm, lent chiar, cu «încotro-ul» comprimat, am recitat câteva versuri unui cățel.
E câinele crescut de colegul meu de aici, în tâmplăria închisorii, și plecând colegul cu trebi pe la magazie, m-a lăsat singur cu el, cățelul blând cu boticul umed și ochi lucitori.
Ne priveam așa amândoi și, neavând ce-i spune, banalul «cuțu-cuțu» nefiindu-i de ajuns, m-am trezit recitându-i câteva versuri.
Nu vă așteptați să vă spun că «l-am dat pe spate», că «a râs» sau «plâns». Și-a văzut mai departe de liniștea lui cu boticul pe labe. Eu am fost cel «mișcat» de întâmplare și, mai ales, de urmările ei. De atunci, cățelul îmi arată mai mult atașament și nu știu sigur dacă din cauza împărțirii pachetului cu mâncare (al meu!) îmi stă în preajmă mai mult ca înainte și latră pe oricine se apropie de mine, nu știu dacă să mă protejeze pe mine sau pe cine s-ar apropia!
Am dus experimentul mai departe, am recitat, tot pe ascuns, să nu mă creadă lumea nebun, unui copac. Acesta mi-a dat câteva frunze galbene, unele în palmă, altele în preajma mea, una pe buze! – să tac, probabil, sau ca un sărut?!
Apoi, unui șoricel, unui ghiveci cu o floare, unei muște grase, lăbărțate, unei clopotnițe departe și, nu chiar atât de departe, unui guguștiuc aflat pe pervaz… Colegilor mai rar, mult mai rar, ei sunt prinși în îndeletnicirile lor, în gândurile lor, cu ei înșiși în plinătatea goliciunii sau invers! Le mai atrag atenția cu câte un banc uneori, când îmi amintesc – de ei sau de banc!
Scriu, nu mai recit, vă scriu vouă cititorilor mei, voi nu m-ați părăsit, voi sfințiți cuvântul prin citire. Nu vă voi recita niciodată. Vă scriu pentru că vă datorez permanent asta, voi scrie mai mult decât până acum. Cuvântul este instrumentul împăcării noastre, el are întreaga paletă de culori, toate gamele sunetelor, toate formele și înăuntrul lor. Apropo de culori, recent mi-a venit în minte un manifest antirasist, în timp ce-mi priveam cu mirare umbra: era neagră! Și eu sunt, deci, negru! Și uite cum mi-a revenit dorul de Africa și tot așa v-aș scrie, până mi se tocesc pixul, degetele, mâna, umărul, trupul, ca și când întreg aș fi… un pix! Un pix negru?!
Mă întorc de unde am plecat, începutul, de fapt, nu-i în atelier cu simpaticul cățel, e în universul calm, în decomprimarea «încotro-ului», iar subiectul întâmplării nu e recitarea versurilor, este cine și de ce a făcut acele versuri. Un «pix negru» pentru urma sa pe coala mare a pământului, mânat de o lăuntrică neliniște, mirare, grijă, teamă de înălțimi și nevoie de acestea…
A venit colegul, s-a întors de la magazie. Astăzi, avem în lucru o ușă, atelierul cere atenție – întâmplările nu sunt întâmplătoare în tâmplăria aceasta!
______________

24 septembrie 2007

NAȘTEREA CULORILOR
sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceață
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subțire, subțire

se-nalță odată cu fumul
cu expirația, dorințele și
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt așteptate…

în zorii care vor veni «roșul»
în durerile facerii sale cheamă
iminența celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură
________________
din noul ciclu de texte: «Mistic»

VALERIU BARBU (DANDEȘ GANEA)

Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați