Ma simt de parca mi-as fi scormonit prin buzunare si mi-as numara ultimii mei banuti..e atat de neobisnuit sa ma confrunt cu ultimele idei, ultimele ganduri, ultimele sentimente...vad lumea in culori palide, fade. Nu mi se inchide dar nici nu mi se deschide nici o poarta.. de fapt, asa vreau eu...lumea e in continua miscare. Eu o vreau in schimb statica. Sa am timp sa traiesc, sa simt pe propria mea piele. M-am saturat sa tot fiu in aceasi secunda in 2 locuri. Lumea nu are timp sa te intrebe cat de puternica e acea raza soare pe care ai simtit-o pe obraz; si nici macar despre racoarea care te-a cuprins dupa ce o lacrima ti-a strabatut acelasi obraz. Simt unele lucruri cum trec asa repede; nu imi place sa spun ca regret, dar vreau sa simt aceasta bucatica de viata intens. Inainte vibram...acuma doar tanjesc spre acea stare. Oare sa fie ceata de dimineata care mi-a ingreunat toata ziua? Vreau sa simt ca eman iubire prin tot ceea ce ma reprezinta...ochi...buze...piele...vreau sa simt apusul ca o expresie continua a iubirii mele pentru el..si frunzele care cad des peste umerii mei sa imi numere momentele fericite alaturi de el...ador perfectiunea naturii si iubesc imperfectiunea iubirii lui pentru mine...nu o sa inteleg niciodata mersul lucrurilor pe lume atunci cand mi se umbreste calea, de aceea vreau sa simt ca adaug, si ca nu cer ceva acestei lumi: un zambet.
Cand iubesti intregul si nu te cufunzi in multimea de piese ce il alcatuiesc nu ti-e teama...chiar daca firul e pe terminate...unii lungesc firul mai mult decat dureaza sentimentele..dar altii..
..Sentimentele refuza sa inteleaga si raman profunde, atunci cand chiar exista..isi mai atenueaza profunzimea, dar fericirea de atunci ramane o imagine senina a prezentului...