Tot ce iubim își are-n timp sfârșitul
Dar ne legăm de-un lucru sau ființă,
Născuți fiind cu-această trebuință
De-a traversa în flăcări infinitul.

După vreun vis sau vreo nechibzuință
Să ardem scurt și des precum chibritul
În jarul ce-și presimte asfințitul
Destinul nostru-i botezat dorință.

Din când în când asupra ni se-nclină
Puținătatea și splendoarea vieții
În flashuri de culoare sau lumină

Străfulgerând mantaua grea a ceții,
Dar cine spune că purtăm vreo vină
Dacă rămânem sclavi ai frumuseții?