Când am sosit în lumea aceasta,
Dumnezeu mi-a așezat pe umeri o haină
Cu buzunarele mari pentru dezamăgiri și durere;
Și am început să le umplu,
Să umblu.
Am ajuns înaintea numelui,
În preajma unui pod
Întocmit cu treceri în cruce,
Unde m-au alungat oasele-
Răsucindu-se ca într-un catarg.
Aici să coboare îngerul de pe umăr-
Cu o flamură verde
Ca limba câinelui otrăvit,
Să dezlipească undele reci,
Să împăturească sentimente veline,
Dovezi ale eului dizolvat.
"Ape și gânduri seca-vor pe rând", să murmure.
Și acum, străinul ca o perie tocită
Mă cheamă în casa înaripată
Cu dangătul ferestrei,
Să mă număr printre pietrele sale.
Îl văd cum citește frunzele arțarului mărturisitor
Cum ridică un deget în aer cu unghia îngălbenită
Și tace.
Iar eu îmi amintesc
Că am ceva important de făcut.
Și nu depinde de mine.