Eu sunt virusul de pe asteroid,
prietenul care nu iartă !
Transmit în direct
pe lungimea de undă a veșniciei
din saloanele gloriei de sîmbătă seara
unde corifei obezi de carton
pasc nituiți între sînii
silențioaselor femei-limuzină.

Pentru mine nu există opreliște.
Îmi permit să iubesc fățiș
chiar și mireasa strict interzisă
a omului de fîn,
simțindu-mă-n largul meu
pe maidanele bîntuite de precepte morale.

Știu că împotriva mea nu există vaccin,
ghilotină, glonț, cameră de gazare,
împotriva mea exist doar eu
înhămat la osia firavă a stelelor
și imaginea imperfectă a lumii
pe care o port de cincizeci de ani în spinare.

Visam cîndva că într-o zi
pasărea va bate pe creste
monedă cu efigia-mi princiară
pentru vămile lunii martie.
Pe-atunci eram duminica tuturor,
minunea blondă a sindicatului
întocmind dări de seamă
pe aripi de fluture
și mă obișnuisem cu ideea că sunt jertfit
în numele unui adevăr
niciodată spus în întregime.

Am început escaladarea
cu sentimentul bizar
că plonjez în pîntecul unui astru.
Corabie zdrobită de propria-i măreție,
îmi îndemnam sufletul
și carnea țintuită pe rug,
prăvălind în orbite pustii
sămînța luminii
pentru oamenii aceia mărunți
încă rîcîind pe toba spartă a timpului.

Așa am traversat prin smîrcuri
anii cei mai frumoși
hărăziți să-mi fie probă a puterii,
aspră și neînțeleasă pedeapsă.

Pe dinaintea peretelui meu abrupt
istoria trece gravă
răsfoind catalogul.
Cei promovați accidental în lumină
învață acum,în cădere liberă,
lecția dificilă a revoluției.
Urcă-mă! își strecoară piatra glasul geros
prin palmele-mi devenite ramuri,
urcă-mă!
poruncește aerul de cremene al zorilor
prin care fulgeră o lebădă,
prin care tocmai se preschimbă în rug
cel care pierde mereu,
neînvinsul.