ninsorile s-avântă-n pribege scurmiere te pierd în
fumul lor caustic așa zâmbind, nepieptănat
lumina lunii, ori blitz-ul eclipsei de lună-ți mai poartă pașii sacadat
pe-acolo unde doar vântul i-alungă


e-un aer misterios de pian
mi-arăți cum notele-nfioară draperiile dincolo de ele
se sting luminile când ești singur mă chemi și pe mine să-mi
zbați timpanele-n bătăile inimii


în ploi de cerneală s-apropie frigul
învață-mă să trăiesc în suflarea vânturilor vestice
dă-mi baloane colorate și umbrele-nflorate de altfel
va trebui să-mi îneci toate oceanele în albastre capsule antiamnezice

simt privirile tale-ncolăcind tâmplele mele cu o
grație de balaur modern (privește , noaptea te leagă cu ochii de cometă te urcă-n carul marecât o gutuie ascunsă în mugure) unul câte unul, capetele ți se-nalță pe umeri de curcubeu,
le sugrumă, le umple cu lumina miilor de felinare

lasă-mă să cresc în petale reci de roze
orice poveste are genele lungi inundate în lacrimi eu
pot fi tot ceea ce tu nu-ți închipui
nu pot fi doar ceea ce sunt ca atare