agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-24 | |
astăzi m-am înconjurat de lucruri perfecte
o tăcere perfectă și o tristețe la fel un frig perfect o cameră perfect ascuțită a perfect glass of wine ar mai trebui femeia perfectă dar femeia perfectă îmi spune că vrea un bărbat lîngă ea nu la cîteva lumi distanță și că trebuie să privim toată situația cu maturitate perfectă ea locuiește într-un scrînciob și cunoaște mulți bărbați importanți cioc-cioc azi las pe mulți să intre nu că ar conta ceea ce spun toți îmi vor binele toți îmi spun să apreciez sinceritatea dar asta își are și ea timpul ei acum e doar o formă brutală de a nu spune nimic si tu adina ce mai faci tremur nu există păstori care să te conducă la apă vie nici valea morții nici frică nu există epitaf atît de încăpător să acopere rușinea unui bărbat în sicriu pentru fiecare cameră de cămin unde te întorci după ce ai făcut duș rece putem presupune că există o cameră unde stai în mînecă scurtă și poți discuta despre faptul că ai lăsa bărbații să te înșele pentru că asta înseamnă că nu ești iubită destul despre faptul că fidelitatea e ca un concurs cine stă mai mult cu ochii holbați pe aceeași femeie iar eu sunt campionul de anul trecut de acum doi ani și probabil de anul acesta am putea face ca în filmele indiene să ne promită părinții unul altuia de mici dar niciunul din noi nu mai crede mai bine să ne întîlnim la o tarabă cu pîine tu dai cu rișca peste mine în semn de regret mă inviți la petrecerea tatălui tău rîdem cu poftă avem în piele un loc secret însemnat cu fier înroșit pe vremea cînd eram oamenii altora eu îți arăt semnul meu tu pe al tău și cina de taină e gata ni se jură iubire veșnică pentru cîteva nopți aștept să se facă ziuă neoanele se sting rînd pe rînd se duc în locul unde se odihnesc toate lucrurile stinse după cum vezi am răspuns la toate întrebările mai puțin una de ce alegem oamenii de la capătul lumii cînd oamenii făcuți pentru noi sunt chiar sub ochii noștri * ioana învață acum portugheză așa o să înțeleagă tango-ul acesta îi spun că e bine nu ne propunem lucruri mărețe să răsturnăm lumea să ne regăsim frații pierduți ori să vindecăm cancerul lucrurile mari vin de la sine atunci noi să fim oameni pînă la capăt ne înconjurăm cu lucruri perfecte perfect haotice perfect depresive femeia perfectă îmi spune că prostiile mele nu o interesează și să-i dau înapoi timpul pierdut visele amaneturile îmi spune că am treizeci și e nasol pleacă să caute eroul care o va face eroină nu-i nimic draga mea e dreptul fiecăruia de a nu înțelege că fiecare erou are o eroină doar pentru decor ăia micii aplaudă nu eroina ci sînii ei iată-ne așadar adina într-o încremenire total nefondată inventăm lumi inventăm nume inventăm oameni cam tîrziu pentru prieteni imaginari dar vine un moment în care te saturi realitatea îți umple mațele ți le perforează vomiți cheaguri vezi negru în fața ochilor te întrebi de ce nu i-ai lăsat să moară atunci cînd de ce nu ai plecat atunci cînd preț de o clipă îți dorești să li se întîmple ceva cumplit îți dai peste gură dar gîndurile astea vin mai violent de data asta justificate iată-ne așadar cu scenariul în mînă în acest bollywood zilnic pe lîngă noi trec bărbați bine ori femei voluptoase e bine adina cît putem rîde inventăm din mers eu sunt brutarul și tu coafeza orașul se umple de bucurie lumea dansează pe străzi oamenii care au fost importanți pentru noi se unesc avînd binecuvîntarea lui krishna
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate