Trec de pânza de păianjen însoțit doar de Andante și-n pădurea cea mai deasă fluier și îl chem pe Dante. El nechează dintre trestii,(scuturând pe spate șeaua. S-a redus filtrul luminii. Din copacul amintirii cântă iarăși pitpalacul... Azi, când ceața umple locul, chiar credeai). Eu ziceam să facem poza lăsând poartă doar privirii.../ Tu țineai să lași ca Tympul să-nflorească taina firii/ și din cântecul de plajă și din zarul cu zadar/ să arunci așa-ntr-o doară și când spui: tu n-ai habar!/ să dai iarăși Yames de șase și câștigul să-l reții/ pentru marea întâmplare...

Ploile au rupt zăgazul și au inundat în lunci. Răsuceam firul Rafilei ajutat de șapte prunci. (Căutam o punte-n codrul ce născuse din abis. Este iarăși lună plină... și-i rotundă ca o bilă...) Steaua ta era de-acuma strălucindă-n miezul nopții și din zarul fără puncte te-ai oprit în pragul sorții...

Știu sigur că-ți aduci aminte. Mă întâlniseși pe banca aceea galbenă, care ziceai tu că-i banca femeii de pe dig... Aveți noroc, Domnișoară. Și dumneavoastră, Domnule, ai răspuns cald și-ai zâmbit. Așa s-a întâmplat în dimineața când am început să văd iar. Poți să vii la cafea, ai strigat de pe puntea vaporului dimineților lungi... Cuvintele s-au rătăcit de mine...

La început te-ai enervat. Ai înjurat marinărește și-ai intrat în prima cârciumă. Am tăcut. Între A-mare și a-mic ai scos pânza de păianjen și i-ai făcut să apară. Ai bătut din palme și-ai ajuns în dimineți cu oglindiri... Din ce speram, a ieșit prea puțin. Așa se întâmplă când vrei prea mult, ai zis tu. Nimeni nu te-a băgat în seamă și-ai plecat.

Se amână azi pe mâine. Ieri trecea într-o uitare. Tu dispari după cortină. Eu rămân un țărm de mare. Te-ai amestecat cu lumea. Ai plecat lăsând pustiu. Locu-n care e minunea scânteia în focul viu . Ai plecat să uiți cum jocul te-a legat de un hazard și-ai uitat că El, Norocul, e o poartă într-un gard. Cântă iar povestea serii adunând într-un pitic amăgirea primăverii și durerea din Nimic. Las acum să cânte marea, valul să lovească-n dig și revin într-o chemare unde-l chem pe Pipirig. Intră-n joc acum hazardul. Tu dai zarului sorocul și zici scurt: uite norocul...

Apoi ai luat ceașca de cafea din fața lui Pipirig și-mi arătai pe fața de masă (cadrilată-n trei nuanțe de albastru) cum, cu sulițele de lumină, erau orbiți să cadă-n capcanele îmblănzitorului de șerpi...