Ma plimbam tacuta intr-o dupa amiaza cu pasi pierduti si atunci te-am zarit.
Coborand dintr-un nor de puf. Ascunzandu-te dupa un curcubeu jucaus.
Mi-ai trimis rafale tandre in par, cu intentia ascunsa de a pastra ca memento un fir.
Mi-ai incantat obrazul plans cu raze timide.
Ce mult mi placea sa ma prefac ca nu te vad, ca nu te simt.
Iubeam vantul tau aspru si dansul de frunze ce il tineai doar pentru mine.
Te-ai imbufnat cand te-am lasat in urma, zambindu-ti siret.
Nu ti-ai dat seama de farsa mea… M-am intors la nimic, fara adieri, fara miscare.
Ai luat si vantul cu tine si soarele si frunzele si viata si tot.
Dar m-ai uitat in urma. Nu-i nimic.
In fiecare zi ratacesc, incercand sa capturez a ta fractiune de adiere blanda , sa-mi incant ochii stinsi cu viata din tine, sa-ti regasesc atingerea molatica in parul meu…
In fiecare zi ratacesc…