ți-a sărutat tâmpla albă femeia aceea
și ai lăsat-o
plecând
casa bătrână și caldă din pământ bătut
ți-a rămas
rece
mai fac încă foc în sobă și cozonaci
în sărbători
mari,
dar mie mi-s mâinile tot reci și plânse
deși am cărbuni aprinși
în suflet
de când ai plecat fără să închizi ușa,
și totuși cheia
nu se mai potrivește niciunde
decât golului

colindele se vor auzi curând,
coșurile vor fumega încet șiroaie de lacrimi
cenușii către cer,
iar în mine vor urla câinii