Dacă speranța ar fi o mână
Și disperarea ar fi
Cealaltă,
Sprijinindu-mi capul în ele
Voi putea suporta mai bine
Plecările
Și reîntoarcerile tale
Definitive și inutile,
Așa cum privesc răsăriturile
Prăbușindu-se în diminețile fade,
Transformate în linii subțiri
Desenate pe pupilele mele,
Ce-aștepta neclipite
Din nou și mereu,
O șoaptă de împlinire
Sau poate mult mai mult,
O altfel de iubire.

Făcusem o religie din tine,
Încantată într-o limbă moartă,
Așa cum sunt,chiar de nu-ți par,
Prea bătrăn și definitiv ascuns
În tine.