cad frunzele
neconcurență, nimeni
nu ține palma-n-ntinsă
lumini și umbre, veacul
mestecenii străjuiesc asfințitul

cad frunze, cad oameni
deodata îi vezi plecând
și tu ramâi
of, doar clipa prezentă
ne bate-n ușă:
să deschid,
să urlu?
străjieru-i venit
să-mi fii caruța ce ne tragi, clipele?
doar pleoapa se închide brusc.
infinita suferință se destăinuie.
îmi vei lipsi.

bianca marcovici