gozu își bagă dintr-o zi în alta piciorul de lemn.
la câți ani l-a strâns nu mai așteaptă de la nimeni nimic. și încă poate să râdă. cu colțul de aur rămas din vremuri mai crunte dar bune cu el.

cândva a luptat pentru patrie și avea un nume numai al lui cu miros de struguri albaștri. pe atunci pieptul lui gozu era plin de stele obrazul ras și dantura toată și purta stofă nouă de jur împrejur. avea cizmele date cu glanț. cineva îi ungea făcălețul.

gozu nu era goz pe atunci. era stăpân de escadron și prințul multor doamne de la curte. acum reciclează hârtie.

între timp nimic nu s-a-ntâmplat să țină minte. dar știe tot ce-i scris despre urmași. bieți amatori de glorie cu stele de staniol și făcălețe moi și nume-alese ca să stea înscrise pe monezi.

păstrează tot ce-i nou pentru atunci când se ascunde-n tufe. și așteaptă. un nou război uitarea sau înghețul. dar toate astea de la niciun om.

____
Copyright Adela Setti