În foșnet de mătăsuri trezești zorii
Pe perne revărsând pleiadele de raze,
Obrajii ți-s mai roșii ca bujorii
Iar buzele-ți întrec aprinsele topaze.

Zâmbind, mi te desfaci ca și o floare
Eu hulpav ca un vultur mă reped
Și-n clipa prea grăbita de teamă că te pierd
Eu mă arunc orbește în vâltoare.

Și clipele oprite sunt din goană
Cuprinse fiind de-acum de frenezie
Respiră ca și mine din trupul tău poezie,

Se vaită de-acuma de prigoană
Când trupul meu pe trupul tău se-apleacă
Pe umăr eu simt clipa cum grea de lacrimi, pleacă.