De sus, de la mine,
Le-am spus crengilor fumegânde
Mirosind a coajă putredă,
A argilă înroșită în incendiile care le-au petrecut:
Refuzați-mă dacă sunteți în stare!
Eu voi cădea
Până la cioturile voastre.
Nu mă veți putea zidi
În sarcofagul uitării
Cu funinginea ochilor voștri.
Voi stinge cu lacrimile mele albastre
Pârjolurile care v-au rănit.
De prin scorburi
Furnicile și-au ridicat ochii.
M-au încurajat cu acidul formic
Din fălcile microscopice.
Nici fluturii de noapte nu au tăcut.
Pe aripile decorate cu vise întrerupte
Purtau afișe din smocuri de iarbă:
„Acesta este noul look al generației noastre!”
Noaptea privesc scânteile.
Licurici falși, zâmbitori, parșivi,
Călăi slujind evenimente implacabile.
Dimineață le voi spune mohorât ca o ceață:
Vă voi stinge cu lacrimile mele albastre.

Dan David, Los Angeles, 10-08-2005.