Inima mea săritoare a ostenit,
A luat soarele ca pe un burete și se șterge din trup.

Ce faci greiere orb în iarba înaltă?
Þipuresc persecuția clipei, adun bănuți albicioși.
Momesc turma cuvintelor la izvorul cu apă dulce.

Abia am scăpat din palma încinsă a pruncului
Și-mi crapă osul fluierului.
Cânt să văd pe unde mi-a dispărut aerul.

Fâlfâie a pricepere pleoapa ochiului argintat,
Pasărea omului care îi înghite umbra.
Șade pe un morman de oase de mierlă
Și alungă camioanele de pe șosea cu o piele de șarpe.