roșul tău îmi curge-n sânge
îmi fugărește bătăile inimii
aleargă pe urmele mele
în întuneric

tu,
focule,

nu puteai să te apleci puțin
înaintea apei
și să sorbi din ea
până te stingi

să ne scutești
de atâta mers
pe cărările pline de frunze moarte
și de atâtea vociferări
în fața porților închise

mi s-au tocit genunchii
privind în sus

focule,
răspunde-mi o dată