Șperțarul de gânduri:
De vină să fie somnul, că doarme cu spume
La poalele jetului de aluzii?
Ochiul monoclu pendulează sub pleoapă.
Aha, emigrant până la gulerul halbei!
Impregnat cu spiciuri filosofarde,
Pătează cămășile cu sos de povețe.
Stropește auzul convivilor
Și tivul prosopului se încleștează
ca o cătușă de mâna permeabilă.
Pe acolo dispar sumele mici ale viciului.
Ca să tacă, i-au așezat la gura sticlei
Un ban care dizolvă respirația urât mirositoare.
Au dat drumul câinelui să colinde
Pe urmele hoțului de dopuri de plută.