Și mor...
Simt cum bătăile inimii se rarefiază.
Simt undeva, în trup, o piroteală
Care-mi răpește dorința
De a mai schița un zâmbet.
Aud chemarea unui glas dumnezeiesc
Cum îmi cheamă sufletul în Paradis,
Care mă face să tremur
La cea mai blândă adiere.
Și mor...
Îmi simt ochii din ce în ce mai grei.
Printre gene privesc cum lumina moare
Și aștept sfârșitul
Þinând în brațe un ursuleț de pluș.
În curând, însă,
În jurul jucăriei nu se vor mai regăsi
Decât rămășițele firave ale unei mâini.
Strălucirea neobișnuită a ochilor
Se pierde în noaptea care vine.
Și mor...