am să zâmbesc îndelung
ca un tren personal, obosit, plin de oameni
cu măștile uitate acasă și cu trupurile goale în valize

voi lăsa o dâră în tine ca un ecou nesfârșit
ca un șir de ciori în așteptarea iernii

prin fumul de țigară singurul martor
ne vom trece mâinile

am să mă fâstâcesc când am să-mi desfac părul
dar asta îți va plăcea cel mai mult

chipul am să mi-l așez pe scaun odată cu rochia

pe spate mâna ta va fi absorbită de coaste
vom fi ca două oglinzi față-n față

de aceea am nevoie de o altă inimă
poți să-mi despici pieptul să o înlocuiești