Sub copite îmi leagăn umbrele
pun ochelari efemerului
să vadă perenitatea credinței
fecioarele plâng sub covor
mă roagă să le prefac în alge albastre
nostalgia turmentată se-mpleticește pe străzi
o accidentează mașina cu șoferul-melancolia
îmi încălzesc gândirea de gheață cu radiatorul
intelectul se topește și devine un lichid fosforescent
prin care înoată bacterii și atomi cleioși
o rumoare în umoare moare.