e noiembrie dar poate nu
frigul se joacă de-a v-ați ascunselea cu castanii
și o frunză mare cât un semicer te ferește de priviri indiscrete

nu am destule mănuși pentru curtoazie, domișoară!
nu îți mai imagina norișori calzi în pupilele mele îngustate de ger
iar ceea ce atârnă sub pleoape nu sunt lacrimi
e sare rămasă de la micul dejun

gheață fără luciu mi-a bătut la ferastră
dar poate dormeam și în vis
cine poate spune unde visează un fulg de zăpadă
viitorul om de zăpadă care se sfărâmă

urmează-mă în umbră
ești un vers impur lăsat pe trotuar prea devreme
ești o ceață grăbită cu un ochi de roșu
care vorbește despre prea multele zile de ieri
răsucit îți caut respirația și ea se lovește de mine
ascuțită până la sânge

nu am destule argumente în mânecă, domnișoară!
but I am kind...