Iubirea-i moartă

De.acum nu le mai este teamă
Sunt perforati numai de liniști.
Ura lor este- atît de calmă
Plânsul s-a transformat în rîsuri.
Iubirea-i moartă, este vidă
Purtată-n vînt de pescăruși,
Casa imensă este goală
Și nu mai are- acum nici uși.

Dar au uitat poate puțin
În timp ce traversau Strassbourg-ul
Cind fericiți, rîdeau- plîngînd
În mers , balasnîndu-și trecutul.
Și mai uitară amănunte
Prin stații scurte, pasagere
În timp ce-și mai făceau iluzii
Și se iubeau, tînjind himere.

După amiază urma amurgul
În clinchete de sonerie.
Mereu un braț cuprindea gîndul
De tulburată gelozie.
El amintea de noi metrese,
Ea invoca un nou amant.
Copii lor purtau greșeala
Și ispășeala de necaz.

Au uitat timpurile bune
Cînd ziua le zimbea în drum,
El recita-n germană Hamlet
Þinînd un vierme alb în pumn.
Și au uitat că au fost pereche
Cînd viața le vibra în vine
Cu toate acele nebunii
De pasiune, de iubire.

Pianul e-amuțit pe veci
Bucătăria parcă plînge
Sandwich-uri uitate pe masă…
Ei doi, tăcuți, intre tacîmuri.
Ea a uitat cîntecul serii,
El a uitat cîntecul ei,
S-au sinucis seară de seară
Și s-au închis în cărți apoi.

Și asta au uitat, desigur
Cînd se pierdeau-n-a lor privire,
Cînd inventau, față în față
Alte chipuri din fantezie.
Și au uitat ce e virtutea
Bătuți de-un vînt de nord rebel,
Flâmînzi, cu capul pe valize
Aspteptînd fiecare-alt tren.