Ca sufletul ce-mi alunecă-n neant,
Ca cerul cu sclipirile-i de diamant,
Ca îndrăgostitul ce plutește în delir,
Îmi apun, în inmă, trainice simțiri....

Cum luna se cuibareste, divină printre nori
Cum dragostea pătrunde-n cei mai adânci fiori,
Cum acalmia se strecoară în furtuna frământărilor,
Și ceața benignă ascunde-un suflet visător;

Ca soarele ce-mi alintă părul în fiece zori,
Ca și chipul meu, asemeni unei flori
Se stinge tot mai mult cu fiece amurg,
Și lacrimile crude, pe obrajii moi, încet se scurg...

Cum razele lunii-mi bat sfioase la fereastră
Simțind cum se înalță parfum de lumânare-albastră,
Lumânare ce arde etern cu o făclie
Menită să rostească-n lume a noastră elegie...

Cum tot ce-n lume-i trecător,
Se va stinge și-al meu dor...