Ain se trezește la răsăritul umbrei
între pereți gripați
îi hrănește cu aspirină tamponată
îi tapetează cu mulaje de primăveri toride
împarte cu ei apa distilată
le udă încheieturile
zice c-a învățat la școală
să îngrijească spațiile verzi

Ain nu doarme niciodată
își acoperă ochii cu bucăți de tapet
pereții gem
ea cojește strat cu strat
tot pomi tot frunze
tot iarbă
nicio lumină niciun suflet
nicio poartă

Ain aleargă printre crăpături
stoluri de prieteni
mișună
prin porii copacilor
ei n-o cunosc
ea îi știe pe toți
îi strigă pe nume
îi ține în brațe de ziua lor
le pune picături în urechi
când liniștea
dezechilibrează

când ramurile vor pocni în lumină când pereții vor fi ai unei case
Ain
va ieși la poartă
și va dormi trei zile pe banca de lemn