Scârboasă dimineață
în care m-am trezit născut.

Doarece ploua infinit
nimeni nu era pe strada
pustie, doar eu rătăceam
inconștient.
Femeia frumoasă de la
magazinul de pâine stă
rezemată, așteptând marfă
și privind.
Ploaia cădea subțire și
deasă găurind adânc
asfaltul rece. Umezeala
banală îmi mângâia oasele,
organele, hoitul. Ziua se
lungea inutil, mult
prea largă și mult
prea udă.
Mă retrag în nori,
în imensul cer cenușiu,
pentru a putea
dormi până când
mă voi trezi renăscut,
visând o dimineață
solară.